Noutatile fiscale ale anului 2016


  

  • Impozitul pe venitul microintreprinderilor este diferentiat in functie de numarul de salariati, astfel:
  • 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;

  • 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

  • 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

Prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:

  1. a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
  2. b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Prin urmare, pentru a beneficia de cota de 2%, o microintreprindere trebuie sa aiba cel putin 1 salariat cu norma salariati sau mai multi salariati cu timp partial ce insumeaza o norma de 8 ore/zi

  • Plafonul veniturilor pentru incadrarea in categoria microintreprinderilor este de 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.
  • Sunt venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil  veniturile reprezentând creşteri de valoare rezultate din reevaluarea imobilizarilor corporale care compensează cheltuielile cu descreşterile anterioare aferente aceleiaşi imobilizări.
  • Cota de TVA se reduce la 20%
  • Pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuala:
    • cota de cheltuieli deductibile se stabileste la 40%
    • Impozitul care trebuie reţinut se stabileşte prin aplicarea cotei de impunere de 10% la venitul brut
    • Începând cu data de 1 ianuarie 2016 pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală se reţine contribuţia de asigurări sociale in cota de 10,5% şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate in cuantum de 5,5%.
    • Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% la venitul brut.
    • Pentru anul 2016, persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează alte venituri pentru care se retine aceasta contributie.

Vanzarea acumulatorilor auto


Vanzarea bateriilor si cumulatorilor auto  se face respectand si prevederile  HG 1132/2008 cu modificarile si completarile ulterioare

Astfel,  distribuitorii de baterii si acumulatori auto au urmatoarele obligatii:

  1. a) sa colecteze bateriile si acumulatorii auto de la utilizatorii finali;
  2. b) sa aplice sistemul “depozit” asupra pretului de vanzare al bateriilor si acumulatorilor auto;
  3. c) sa depoziteze in spatii special amenajate, imprejmuite si asigurate pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, bateriile si acumulatorii auto primiti in schimbul celor vanduti;
  4. d) sa predea bateriile si acumulatorii auto producatorilor sau unui operator economic care este autorizat sa execute colectarea in numele producatorului;
  5. e) sa afiseze la loc vizibil anuntul cu urmatorul continut: “Predati bateriile si acumulatorii auto in vederea valorificarii”;
  6. f) sa afiseze in mod vizibil pretul pentru o baterie sau un acumulator auto si valoarea depozitului corespunzator;
  7. g) sa emita cumparatorului, la vanzarea bateriei sau acumulatorului auto, o chitanta pe care sa se specifice valoarea depozitului;
  8. h) sa ramburseze cumparatorului valoarea depozitului, pe baza chitantei emise, in cazul in care in termen de maximum 30 de zile de la data achizitionarii cumparatorul ii preda o baterie sau un acumulator auto.

Sistemul “depozit” se aplica asupra pretului de vanzare de catre distribuitorii de baterii si acumulatori auto, la comercializarea catre consumatorul final, reprezinta 10% din pretul de vanzare al unei baterii sau al unui acumulator auto si este platit odata cu achizitionarea unei baterii sau unui acumulator auto, in cazul in care nu se preda o baterie sau un acumulator auto uzat.

Sumele incasate din aplicarea sistemului “depozit”, nerambursate sunt evidentiate separat in contabilitatea persoanei care desfasoara activitate de comert cu baterii si acumulatori auto si sunt utilizate numai pentru organizarea activitatii de colectare a bateriilor si acumulatorilor auto uzati.

Vanzatorul are obligatia de a emite o chitanta prin care sa specifice valoarea depozitului si in baza acestei chitante sa ramburseze depozitul constituit, in situatia in care cumparatorul preda o baterie uzata.

Exemplu

Societatea Auto Test SA achizitioneaza intracomunitar acumulatori auto din Germania pe care ii vinde prin magazinul propriu.

In luna octombrie se realizeaza o achizitie de acumulatori in suma de 25.000 euro la un curs de 4,2560 lei/euro.

Pretul de vanzare al unui acumulator include si garantia de 10% ce se returneaza in conditiile legii la depunerea unui acumulator uzat.

  1. Achizitia intracomunitara 25.000 euro x 4,256 lei/euro= 106.400 lei
    371        =                       401                                       106.400

Marfuri                    Furnizori

  1. Aplicarea taxarii inverse

4426   =                                 4427                          25.536
TVA deductibila                   TVA colectata

  1. Inregistrarea unui adaos comercial de 40%

106.400 x 40% =42.560 lei

TVA neexigibila  = 35.750 lei

371                 =                     %                                 78.310

Marfuri                                  378                             42.560

Diferente de pret la marfuri

4428                        35.750

TVA neexigibila

 

  1. Vanzarea unui acumulator in suma de 200 lei fara TVA fara depunerea unui alt acumulator.

411                     =     %                                            248 lei
Clienti                        707                                          175,2

Venituri din vanzarea marfurilor

472                                           24,8

Venituri inregistrate in avans

4427                                          48
TVA colectata

  • incasarea
    5311                         =                    411                                       248

Casa in lei                                       Clienti

Aceste sume evidentiate in contul 472 “Venituri inregistrate in avans” sunt transferate asupra veniturilor  la momentul expirarii perioadei de 30 de zile

  1. Reglarea sumelor daca nu este predat un alt acumulator in termen de 30 de zile

472                             =                                 708                 24,8

Venituri inregistrate in avans            Alte venituri din exploatare

 

  1. Reglarea sumelor daca este predat un alt acumulator si este rambursata suma

472                             =                                 5311                24,8

Venituri inregistrate in avans                      Casa in lei

 

Contabilitatea vanzarilor on line


In cadrul vanzarilor on line un aspect important al contabilizarii si inregistrarii acestora revine metodei de incasare a contravalorii produselor vandute.

In functie de modalitatea de plata aleasa de clientul final aceasta poate fi:

  • prin banca daca se alege plata cu cardul sau prin transfer bancar sau ramburs prin intermediul unui cont colector la transportator

  • numerar in cazul platii ramburs fara cont colector la transportator sau prin posta

Asigurarea transportului de catre o societate specializata (curier sau posta) incadreaza tranzactia la exceptiile prevazute de OG 28/1999, cu modificarile si completarile ulterioare referitoare la utilizarea casei de marcat electrinice fiscale pentru vanzari catre populatie.

Prin urmare pentru vanzarea online furnizorul va emite in mod obligatoriu factura.

Exemplu

Societatea Toys vinde jucarii online cu livrarea prin curier rapid.

In cursul unei zile primeste o comanda de 150 lei (valoare inclusiv TVA) achitata online cu cardul si o comanda de 248 lei (inclusiv TVA) ce urmeaza a fi achitata in numerar in sistem ramburs.

Transportul aferent comenzii de 150 lei este de 15 lei si este suportat de client iar cel aferent comenzii de 248 lei este oferit gratuit.

  1. Inregistrarea vanzarii marfurilor in suma de 150 lei pe baza facturii emise ce cuprinde si valoarea transportului daca acesta este in sarcina cumparatorului:

TVA aferent  150 lei / 1,24 x 24% + 15 lei/1,24 x 24% = 29 + 2,9 = 31,9 lei

4111                                      =                       %                                            165

Clienti/ analitic A                                        707                                           121

Venituri din vanzarea marfurilor

708                                        12,1

Venituri din activitati diverse

4427                                      31,9

TVA colectata

 

. Descarcarea de gestiune privind marfurile vandute:

  • adaosul comercial este de 21%

%                     =             371                          150

607                            Marfuri                       100

Cheltuieli privind mărfurile

378                                                               21

Diferente de pret la marfuri

4428                                                             29

TVA neexigibila

Incasarea prin banca inclusiv a transportului

5121                       =                     4111                          165

Conturi la banci in lei                   Clienti/ A

 

  1. Inregistrarea vanzarii marfurilor in suma de 248 lei

TVA aferent  248 lei / 1,24 x 24% = 48 lei
4111                                      =                       %                                            248

Clienti/ analitic A                                        707                                       200

Venituri din vanzarea marfurilor

4427                                        48

TVA colectata

 

Descarcarea de gestiune privind marfurile vandute:

  • adaosul comercial este de 25%

%                     =             371                          248

607                            Marfuri                       160

Cheltuieli privind mărfurile

378                                                               40

Diferente de pret la marfuri

4428                                                             48

TVA neexigibila

 

Incasarea ulterioara prin intermediul unui cont colector de la curier presupune emiterea de catre curier a chitantei privind incasarea sumei ramburs catre utilizatorul final si virarea sumei in contul bancar al vanzatorului.

 

                           5121                       =                     4111                          248

Conturi la banci in lei                         Clienti

 

Optional se poate emite o factura de decontare intre furnizor si transportator.

 

Decontare transport

  • Primire factura de transport pentru serviciile prestate in cursul lunii in suma de 300 lei

%                    =                     401                                               372

624                                  Furnizori                                            300

Cheltuieli privind transportul

4426                                                                                     72

TVA deductibila

 

  • Plata furnizorului de servicii de transport

401              =             5121                                  372

Furnizori              Conturi la banci in lei